Un implant dentar este un dispozitiv din titan, de forma unui șurub cu dimensiuni reduse (diametru de 3-6 mm), care este poziționat în osul maxilar/ oasele maxilare pentru a înlocui rădăcina unui dinte absent. În timpul procesului de vindecare, acesta se va integra în osul înconjurător (printr-un mecanism cunoscut sub numele de osteointegrare) pentru a crea o fundație puternică și de lungă durată care să fie folosită pentru sprijinul structurilor de supraprotezare (coroane dentare, punți, proteze fixe sau cu sisteme speciale).
Conform doveziilor științifice obținute de-a lungul a peste 30 de ani ce cercetare, implanturile dentare s-au dovedit a fi cea mai bună opțiune de tratament pentru absența unui dinte. Mai mult, dezvoltarea materialelor regenerative și avântul pe care l-a cunoscut tehnologia digitală a făcut ca implanturile dentare să poată fi folosite pentru orice pacient.
Întrucât restaurările pe implanturi dentare acționează precum dinții naturali, pacienții le folosesc în realizarea funcțiilor (masticație, fonaţie) fără disconfortul protezelor convenționale mobile.
După efectuarea anesteziei locale, implantul dentar este inserat în locul dintelui absent. Procesul de vindecare şi osteointegrare a implantului se întinde pe parcursul câtorva luni, numărul lor depinzând de starea de sănătate generală a pacientului şi de eventualele manopere de adiţie de os necesare înainte de plasarea implantului sau intraoperator. Rata de succes, de 99%, reprezintă unul dintre beneficiile acestui tip de tratament.
Dacă, în urma examinării radiologice și clinice, se constată o cantitate insuficientă de os alveolar, ca în cazul în care un dinte este absent pentru o perioadă lungă și osul s-a resorbit, implantul dentar poate fi inserat după o procedură specială numită adiție de os. Osul adiţionat poate fi sintetic, de origine animală (cel mai frecvent), sau autolog (recoltat de la pacient).
Tratamentul este compus din trei elemente:
Bontul protetic poate fi conectat la nivelul unui implant dentar în timpul sau după perioada de vindecare, în funcție de stabilitatea implantului care se integrează treptat în osul înconjurător și creează o bază solidă pentru restaurarea protetică viitoare.
Exista mai multe tipuri de implant dentar și pentru că ne dorim să oferim pacinețiilor tratamente de succes, avem încredere în materiale de înaltă calitate, care ne pot aduce mai aproape de rezultatele dorite.
Tocmai din acest motiv ne ajutăm de implantul MegaGen cu rata de succes net superioară!